Poezii

Lásati-ne în legea noastrá

Peste biata noastră humă,
Peste omul necăjit,
Vine iar un fel de ciumă,
Vine roşu plebiscit*,
Bine nu scăpăm de una,
Şi-alta vine peste noi,
Ne ineacă mătrăguna,
Şi un greu străin gunoi.
Refren:
Vrem sa trăim sub stea albastră,
Cum inimii îi place,
Latinii inimi cum îi place.
Lăsaţi-ne în legea noastră,
Lăsaţi-ne în pace,
Lăsaţi-ne odată in pace!
Moşii noştri cu prescura,
Cît aici au vieţuit,
Ştiau numai de scriptură,
Nu ştiau de plebiscit,
Unde-a apare a voastră mască,
Numai vrajbă semănaţi,
Faceţi să se războiască între dînşii fraţi cu fraţi.
Refren
Trist e în lumea cea de flanduri,
Trist e graiul cel smintit,
Cel clădiţi pe referendul,
Pe pricazul cel stropşit,
Doamne tu coboarăţi mila,
Căci ma curmă zdrobitor,
Şi iubirea cu de-a sila
Şi tovărăşia lor.


Eu cred cá Prutul

Lui Ion Borşevici
Cântecul cel mai frumos
Şi cel mai puternic
Încă nu s-a scris.
Veni-va o zi
Când se va scrie.
Pe albul de sus
Al Carpaţilor,
În piatra lor
Se va scrie.
Frate, eu cred că Prutul
Cel limpede cândva
A venit la noi
Odată cu oamenii Bucovinei.
Poate că chiar Prutul
Cu suferinţele sale de azi
Este cântecul acela,
Poate că el este
Podul întins peste
Întreaga Ţară.
* * *
Anei Blandiana
Trandafirul,
Ca şi capul omului,
Nu se cuvine tăiat.
În general,
De ce să tăiaţi trandafirul?
De ce să nu priviţi
În ochii noştri
Până când ne veţi înţelege?
Tristeţea noastră
Împodobeşte iubirea
Ca icoana
Peretele casei.

Zugráveala de sus

Există câte un român
Sub câte o stea
Cu luminile ei
Pururea treze,
Căruia Dumnezeu, ca unui copil,
I-a prins mâna în mâna Sa,
Învăţându-l cum să picteze.
* *
Câtă frică de singuratate ai,
Atâta iubeşti.
Doamne,
Nici Carpaţii
Nu pot singuri trăi!
Pururi vin către ei
Când cucul,
Când ţara cea Basarabă,
Când ninsorile cerului.

Despre Fericire
Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.
Cântat-am mărul înflorit:
Cel ruşinându-se
De trupul gol al Lunii,
Izvorul care reînvaţă
De unde vine,
Când s-a fost născut
Şi malul sfredelit
De ţipătul durut
Pe care-l dau lăstunii.
Sunt fericit
C-am plâns ori
M-am bătut în vatră
Cu hoarda
Ploilor de piatră,
C-am încălzit
Cu sângele-mi rănit
Pământul
(Ori poate-mi încălzii
Mormântul? !),
C-am fost o trestie
Cu-ndurerată pleoapă
În aer jumătate
Şi jumătate-n apă.
Sunt fericit
C-aud cum sună-n faţă,
Prea tainic şi integru,
Un cântec drag,
Atât de cunoscut,
Şi că mă latră-n urmă
Cu cerul gurii negru
Prăpastia
Pe care zburător
O am trecut;
Că nu aurul eu număr,
Ci stelele din cer
Şi-n lacrima de lut -
Străbunii.
Erou nu sunt,
Măriri nu cer,
Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.