Interviul Poetului pentru ziarul “Jurnal scolar”

Interviul realizat, pentru ziarul “Jurnal şcolar” (Liceul “Elitex” din municipiul Bălţi), de către jurnalista Ana Butnariuc. Dialogul cu Poetul Grigore Vieru a avut loc, în decembrie 2007, la Chişinău.
Ana Butnariuc: Domnule Vieru, Dumneavoastră sînteţi autorul cărţii din care elevii culeg literele buche cu buche, Dumneavoastră sînteţi autorul unor cărţi pentru copii, a unor poezii pentru maturi: patriotice, despre mamă, despre baştină… De fapt, ce Vă place mai mult să scrieţi: pentru copii sau ceva patriotic, sau ceva despre baştină, despre mamă?…
Grigore Vieru: Îmi place, în primul rînd, să scriu pentru copii şi, mai ales, mi-a plăcut în anii ‘50-’60, cînd erau vremuri foarte complicate. Atunci m-am retras în lumea copiilor şi scriam poezioare şi cîntece pentru cei mici despre fluturaşi şi despre greieraşi, despre ploaie, limba noastră… Într-un fel, copiii m-au salvat, am scăpat de unele poezii care se cereau în acele timpuri, mai ales pentru cei maturi, dedicate partidului, lui Lenin… Copiii m-au salvat într-un fel…
A.B.: Domnule Vieru, dar cum explicaţi Dumneavoastră succesul „Albinuţei”, care şi acum continuă să fie editată şi continuă să fie foarte iubită de copii, deşi au apărut atîtea şi atîtea noi oportunităţi în afară de cărţi, şi atîtea materiale, şi… ?
Gr.V.: … cum să explic?…
A.B.: Cîţi ani are „Albinuţa”?
Gr.V.: Are douăzeci şi… şapte de ani.
A.B.: Şi cum a reuşit să se menţină 27 de ani?
Gr.V.: Este o carte, în primul rînd, este o carte curată ca lacrima, este o carte sinceră; am scris pe înţelesul copiilor, pe înţelesul copiilor, am scris cu dragoste şi căldură; şi copiii, mai ales copiii, simt cînd o lucrare artistică este sinceră, cînd, în genere, omul matur este sincer, îi iubeşte sau nu. Şi cred că prin aceasta se explică… Ea este o carte sinceră, cu dragoste, repet, scrisă cu dragoste şi pe înţelesul lor şi nu am nici o îndoială că ea va trăi încă multă vreme…
A.B.: Dar cum credeţi, cartea pentru copii este în pericol, avînd în vedere explozia de tehnică, explozia asta informaţională?… Copii mai puţin acum stau în…
Gr.V.: Este adevărat că copii citesc mai… mai puţin. Dar sînt părinţii, părinţii, care şi ei au fost (părinţii de azi, care sînt încă tineri şi ei), au fost şi ei furaţi de, ştiu, de tehnică, de această explozie de care vorbeşti dumneata; şi după ce au crescut, cînd s-au maturizat, s-au întors şi ei tot la, să zicem, la poezie, la un cîntec frumos, la Ţărăncuţă, la atîtea lucruri frumoase. Prin părinţi, eu cred că şi copiii se vor întoarce la carte.
A.B.: Cum eraţi Dumneavoastră cînd eraţi copil?
Gr.V.: Am avut o copilărie necăjită, după război, înfometată; maică-mea a fost văduvă din război; au venit pe urmă, după război, acei ani de foamete, bunicii dumitale probabil că ştiu lucrul acesta, şi-l amintesc, ‘46-’47…
A.B.: Şi care au fost jucăriile Dumneavoastră?
Gr.V.: Eu aproape că nu am avut jucării, aşa că… Eu am avut o săniuţă, dar săniuţa mea nu se juca, săniuţa mea muncea…
A.B.: Adică?…
Gr.V.: Ea, iarna, mergea la pădure şi strîngea lemne, vreascuri uscate; o ajutam pe maică-mea, care era singură. Şi aşa s-a jucat…
A.B.: Dar Vă amintiţi o şotie de-a Dumneavoastră, cînd V-a bătut mama sau V-a certat, aşa…
Gr.V.: Maică-mea nu mă bătea, făceam cîte-o şotie, se mai stropşea la mine, dar îi eram drag, pentru că era singură şi eram şi ajutorul ei bărbătesc, ca să zic aşa. Eram ascultător, mă jucam în luncile cîmpului, acasă; şi eu într-un mod deosebit am iubit-o. Eu nu pot spune că mi-am iubit mama mai mult decît dumneata, decît orice copil; eu am iubit-o într-un mod deosebit pentru că eu am crescut în prejma ei, fără tată, şi am simţit căldura ei întotdeauna, o mare căldură; şi eu i-am răspuns cu aceeaşi căldură. Atunci cînd a murit maică-mea, în ziua cînd a murit maică-mea, pentru mine murise întregul Univers…
A.B.: Aveţi o urare pentru copii din toată ţara, dar mai în special pentru cei din municipiul Bălţi în Noul An care vine?…
Gr.V.: Da, îi îndemn să creadă în Puterea Cerească, în Puterea Lui Dumnezeu. Eu am trecut în viaţa mea (din copilărie, şi mai trec şi azi) prin mai multe cumpene, prin mari cumpene; numai credinţa în Dumnezeu m-a ajutat să rămîn în viaţă şi să fac ceva pentru acest neam.