Momente din Viata lui Grigore Vieru

* În volumul de poezii pentru copii Trei iezi, ieşit de sub tipar în 1970, se găsea şi poezia Curcubeul, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune.
* Tot în 1970, apare şi Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învaţă şi astazi micii basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru şi Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.
* Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene animate Maria Mirabela, iar poezia lui Vieru Drago, O, Tee! a fost pusă pe muzică şi interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată şi de Zdob si Zdub.
* În 1988, în ziarul chişinăuian Literatura şi arta apare primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor - Grigore Vieru.
* În iunie 1989, obţinând aprobarea autorităţilor sovietice de a publica săptămânalul Literatura şi arta în grafie latină, redactorii ziarului s-au pomenit că în toată Moldova Sovietică nu există nicio maşină de scris cu litere latine, în afară de cea de la Academia de Ştiinţe din RSSM şi de una aparţinând profesorului Iulius Popa de la Bălţi. În aceste condiţii, Grigore Vieru şi redactorul-şef de la Literatura şi arta Nicolae Dabija merg la Bucureşti pentru a obţine o maşină de scris pentru ziar. Autorităţile române tărăgănează răspunsul, iar anticariatul din care puteau să cumpere o astfel de maşină este închis în acele zile din motive tehnice. Vieru şi Dabija sunt ajutaţi însă de preotul Vasile Tepordei, care le aduce la gară o pungă în care se află cele 31 de semne metalice ale alfabetului latin, tăiate de acesta din propria maşină de scris. La Chişinău, semnele latine sunt sudate la o maşină de scris în locul celor chirilice, astfel că Literatura şi arta devine primul ziar din Basarabia care începe să iasă sistematic în grafie latină.
* În 1994, neo-comuniştii din Partidul Democrat Agrar, ajunşi la putere în Moldova, renunţă la imnul de stat Deşteaptă-te, române şi le propun poetului Grigore Vieru şi compozitorului Eugen Doga să compună verusurile şi, respectiv, muzica pentru un nou imn. Ambii refuză. Grigore Vieru scrie în Literatura şi arta următoarele:
Dreptatea istorică va blestema poeţii şi compozitorii care vor îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Naţional Deşteaptă-te, române, cocoţându-se ei în locul strălucirii şi necesităţii lui istorice.
* În 1964, Vieru publică în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile:
Ştiu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărţii Sale.
După 45 de ani, poetul moare în urma unui accident de maşină, care are loc în noaptea de pe 15 spre 16 ianuarie 2009, la întoarcerea de la o ceremonie de omagiere a lui Eminescu.
Publicat de Andrian la 01:39

Lucrari scrise in colaborare

MUGURI: [versuri] /Gr. Vieru, Gh. Vodă, S. Saka ş.a.; cuv. introd. de B. Istru.— Ch.: Şcoala sovietică, 1957.— p. 32.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.— Ed. a 3-a.— Ch.: Lumina, 1969.— p. 184. il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a.; il. de I. Vieru.—Ch.: Lumina, 1970.— p. 106. il. color.


CODRULE, codruţule: poezii, miniaturi / S. Vangheli, Gr. Vieru; pict.: L. Domnin.— Ch.: Lumina, 1970.— p. 44: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, G. Vieru, M. Aftenii ş.a.; il. de I. Vieru.—Ed. a 3-a.—Ch.: Lumina, 1972.— p. 108: il. color.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.— Ed. a 4-a.— Ch.: Lumina, 1972—p. 184: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, G. Vieru, M. Aftenii ş.a.; il. de I. Vieru.—Ed. a 5-a.—Ch.: Lumina, 1974.— p. 106: il. color.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.— Ed. a 5-a.— Ch.: Lumina, 1973.— p. 184: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, G. Vieru, M. Aftenii ş.a.; il. de I. Vieru.— Ed. a 5-a.— Ch.: Lumina, 1974.— p. 106: il. color.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.— Ed. a 6-a, revăz. şi compl.— Ch.: Lumina, 1974.— p. 127.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a.; il. de I. Vieru.—Ed. a 6-a.—Ch.: Lumina, 1975.— p. 106: il. color.


CODRULE, codruţule: poezii, miniaturi / Gr. Vieru, S. Vangheli; pict.: Gh. Vrabie.—Ch.: Lumina,— 1975.— p. 64: il. color.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.— Ed. a 7-a, revăz. şi compl.— Ch.: Lumina, 1975.—136 p.: il.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a. —Ed. a 7-a.— Ch.: Lumina, 1976.— p. 106: il. color.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.— Ed. a 8-a, revăz. şi compl.— Ch.: Lumina, 1976.— p. 136: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a — Ed. a 8-a.—Ch.: Lumina, 1977.— p. 106: il. color.


STELUŢA: Carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; Il. de L. Domnin.— Ed. a 9-a, revăz. şi compl.— Ch.: Lumina, 1977.— p. 144: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a. —Ed. a 9-a.—Ch.: Lumina, 1978.— p. 106: il. color.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.— Ed. a 10-a, revăz. şi compl.— Ch.: Lumina, 1978.— p. 144: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a.— Ed. a 10-a.—Ch.: Lumina, 1979.— p. 106: il. color.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.— Ed. a 11-a.— Ch.: Lumina, 1979.— p. 144: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a.— Ed. a 11-a.—Ch.: Lumina, 1980.— p. 106: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a. — Ed. a 12-a, revăz. şi compl.— Ch.: Lumina, 1981.— p. 112: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a.— Ed. a 13-a.—Ch.: Lumina, 1982.— p. 112: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a.— Ed. a 14-a.—Ch.: Lumina, 1982.— p. 112: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a.— Ed. a 15-a.—Ch.: Lumina, 1982.— p. 112: il. color.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.—Ed. a 12-a.— Ch.: Lumina, 1982.— p176.: il. color.


ABECEDAR / Gr. Vieru, S. Vangheli; Des. de L. Sainciuc // Scânteia leninistă.— 1982.—Nr. 11.—P. 9—20; Nr. 12.— P. 8—20.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru; il. de L. Domnin.—Ed. a 13-a.— Ch.: Lumina, 1983.— p. 176: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru // Scânteia leninistă.—1983.—Nr. 1.—P. 7—12; Nr. 2.—P. 6—22; Nr. 3.— P. 9—20.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru // Steluţa.—1983.— Nr. 3.— P. 3—10; Nr. 4.— P. 2—10.


ABECEDAR: pentru şc. auxiliare / M. Aftenii, Gr. Vieru, P. Petric.—Ch., Lumina, 1984.— p. 112: il. color.


ABECEDAR: man. experimental / S. Vangheli, Gr. Vieru, L. Sainciuc; consult, metod.: I. Gantea, E. Guţan.— Ch., Lumina, 1985.— p. 168: il. color.


RACHETA; Clopoţeii / Gr. Vieru, S. Vangheli // Crestomaţie pentru instituţiile preşcolare.— Ch., 1985.— P. 25; 27.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, M. Aftenii ş.a.; il. de I. Vieru.—Ch.: Lumina, 1986.— p. 112: il. color.


STELUŢA: carte de citire pentru cl. l / M. Aftenii, S. Bolduratu, Gr. Vieru, il. de L. Domnin.— Ed. a 13-a.— Ch.: Lumina, 1986.— p. 176: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, L. Sainciuc; consult, metod.: I. Gantea, E. Guţan.— Ed. a 2-a.— Ch.: Lumina, 1987.— p. 176: il. color.


CARTE de citire: pentru cl. 2 / S. Bolduratu, Gr. Vieru.—Ch.: Lumina, 1987.—24 p.: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, L. Sainciuc; consult, metod.: L Gantea, E. Guţan.—Ed. a 3-a.—Ch.: Lumina, 1988.— p. 176: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, L. Sainciuc; consult, metod.: I. Gantea, E. Guţan.—Ed. a 4-a.—Ch.: Lumina, 1989.— p. 176: il. color.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, L. Sainciuc // Moldova soc.— 1989.— 15 oct.; 21 oct.; 4 noiembr.; 19 noiembr.


ABECEDAR / Grigore Vieru, Spiridon Vangheli// Tinerimea Moldovei.—1989.—17 oct.; 24 oct.; 5 noiembr.; 22 noiembr.


ABECEDAR / Gr. Vieru, Spiridon Vangheli // Viaţa Satului.— 1989.— 17 oct.; 24 oct.; 7 noiembr.; 21 noiembr.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, L. Sainciuc; consult, metod.: I. Gantea, E. Guţan.—Ed. a 6-a.—Ch.: Lumina, 1990.— p. 176: il. color.


CLOPOŢEI; Pasărea păcii; Racheta / Gr. Vieru, S. Vangheli // Abecedarul preşcolarului.—Ch., 1990.—P. 65; 117; 125.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, L. Sainciuc // Moldova soc.— 1990.— 14 ian.; 21 ian.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru // Tinerimea Moldovei.—1990.—19 ian.; 24 ian.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru // Viaţa Satului.— 1990.— 17 ian.


PĂSTORIŢA: nuvelă / M. G. Ciubotaru, Gr. Vieru; imag. de M. Potârniche // Moldova.—1990.—Nr. 11.—P. l— 4; 8—9.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, L. Sainciuc; consult, metod.: I. Guţan, E. Gantea.—Ed. a 2-a —Ch.: Lumina, 1991.— p.176.: il. color.


CARTE de citire: man. pentru cl. 2 / S. Bolduratu, Gr. Vieru.—Ed. a 4-a.—Ch.: Lumina, 1991.— p. 224. il. color.


RACHETA; Clopoţeii / Gr. Vieru, S. Vangheli // Secară-Cemortan, S. Literatura în grădiniţa de copii.— Ch., 1992.— P. 184; 185.


CITIRE: [man. pentru cl. 2-a. P. 1] / S. Bolduratu, Gr. Vieru.—Ed. a 5-a, revăz.—Ch.: Lumina, 1993.— p. 216: il. color.


CITIRE: [man. pentru cl. a 2-a. P. 2] / S. Bolduratu, Gr. Vieru.—Ed. a 5-a revăz.—Ch.: Lumina, 1993.—p. 218: il. color.


RACHETA / Gr. Vieru, S. Vangheli // Limba română în cl. I—IV ale şc. ajutătoare.—Ch., 1993.—P. 49.


ABECEDAR / S. Vangheli, Gr. Vieru, L. Sainciuc; consult. metod.: E. Guţan, I. Gantea.—Ed. a 5-a.—Ch.: Lumina, 1994.— p. 176. il. color.


OLGUŢA; Patria: [povestiri] / după Gr. Vieru, S. Vangheli // Cazacu, T.; Guţu, V. Izvoraşul: abecedar pentru şcolile alolingve.— Ch., 1994.— P. 69; 75.

Despre Fericire

Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.
Cântat-am mărul înflorit:
Cel ruşinându-se
De trupul gol al Lunii,
Izvorul care reînvaţă
De unde vine,
Când s-a fost născut
Şi malul sfredelit
De ţipătul durut
Pe care-l dau lăstunii.
Sunt fericit
C-am plâns ori
M-am bătut în vatră
Cu hoarda
Ploilor de piatră,
C-am încălzit
Cu sângele-mi rănit
Pământul
(Ori poate-mi încălzii
Mormântul? !),
C-am fost o trestie
Cu-ndurerată pleoapă
În aer jumătate
Şi jumătate-n apă.
Sunt fericit
C-aud cum sună-n faţă,
Prea tainic şi integru,
Un cântec drag,
Atât de cunoscut,
Şi că mă latră-n urmă
Cu cerul gurii negru
Prăpastia
Pe care zburător
O am trecut;
Că nu aurul eu număr,
Ci stelele din cer
Şi-n lacrima de lut -
Străbunii.
Erou nu sunt,
Măriri nu cer,
Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.

Adalbert Gyuris în dialog cu Poetul Gr. Vieru

Adalbert GYURIS: Când a început pasiunea pentru scris şi de unde izvorăşte dragostea pentru poezie?
Grigore VIERU: Sunt născut în 1935 în Basarabia, azi Republica Moldova, într-un sat de pe malul stâng al Prutului. Eram o familie nevoiaşă, în fundul grădinii părinteşti nu aveam un gard propriu-zis, gardul era sârma ghimpată... Cu acest gard ne-a "ajutat" puterea sovietică în 1945... În copilăria mea de după război, cărţi romaneşti n-am avut. Este adevărat că existau un fel de cărţi traduse, cum ar fi cea despre Pavlik Morozov. N-aţi auzit despre Pavlik Morozov? Aflaţi că era un pionier cu cravata roşie la gât care denunţase KGB-ului proprii părinţi. În baza unor asemenea cărţi a fost educată generaţia mea în copilărie şi adolescenţă. Pionierii de pe malul Prutului mai aveau o misiune: să supravegheze "sfânta" graniţă, ca nu cumva din partea dreaptă a Prutului să se strecoare la noi vreun "spion" român. Pionier eram şi eu, bineînţeles. Aveam un ochean cu un ochi spart pe care mi-l lăsase un ofiţer al armatei sovietice, armata care trecuse şi prin satul nostru în drum spre România. Stăteam, după război, pitit între sălcii cu ocheanul îndreptat spre partea dreaptă a Prutului în aşteptarea spionului... Voiam să devin şi eu un erou, un Pavlik Morozov. N-a mai venit nici un spion. "Spionii" au trecut Prutul cu mult mai târziu: prin anii '80 ai secolului trecut, în vremea perestroikăi lui Gorbaciov, să-i dea Dumnezeu sănătate. Acei "spioni" se numesc Sofia Vicoveanca, Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir, Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, Nicolae Furdui Iancu, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Angela Similea, Florin Piersic - mari artişti pe care românii basarabeni ii întâmpinau şi-i întâmpină şi azi ca lacrimi de bucurie in ochi.
Mai târziu, mai exact in 1967, deci în plin totalitarism sovietic, am scris si publicat despre acel blestemat ochean un poem care suna astfel: "Când eram mic, / Cineva îmi dădu un ochean. / Cu el / Toate / Eu le măream. / Măream farâma de azimă / În 1947 / Până când / Puteam să rup din ea / Jumătate. / Măream şi aduceam / Valurile Prutului / Până când / Ma temeam sa intru in ele. / Măream pe "cartinci" / Oameni cu mustăţi, / Până când câmpia umplându-se ca de spice / De mustaţa lor. / Măream vorbele / Până când veneau / Ca un clopot bisericesc. / Măream tăcerea / Până când în căpiţa de paie / Auzeam cum respira spionii... / Nu ştiu cum şi de unde / Băiatul meu / A scos ieri / Acea jucărie veche. / Azi dimineaţa / Am sfărâmat ocheanul".
M-am mirat mai apoi cum şi prin ce minune apăruse în acele vremuri un asemenea poem şi mai ales din care strat al fiinţei mele a putut să răsară un asemenea poem, crescând eu însumi pe un pământ cu totul sterp spiritualiceşte şi fiind eu însumi educat în copilărie, în adolescenţă şi chiar în prima tinereţe în spiritul urii faţă de tot ce este românesc.
Dragostea mea de poezie cred că vine din copilărie. Cărţile româneşti lipseau intr-adevăr cu desăvârşire. Dar nu lipsea folclorul poetic romanesc care în Basarabia s-a păstrat pe cale orala. Rudele mele mai apropiate şi mai îndepărtate ştiau să stăpâneasca bine nu numai coarnele plugului, ci şi vioara şi celelalte instrumente populare: naiul, ţambalul, acordeonul, trompeta. Si, bineinteles, versul popular. Nu va cunosc personal, iubite confrate Adalbert Gyuris, dar am impresia că vă ştiu de doua mii de ani. Mă bucur că vă interesează scrisul meu. Mai cu seama că în prezent traversez o perioadă de vreme plină de încercări. Din scurta biografie ce mi-aţi trimis am aflat că sunteţi născut în 1953 şi că aţi copilărit împreună cu părinţii într-o comună din România, fiind din 1997 stabilit în Germania. Ştiind româna, cred că aţi cunoscut folclorul poetic românesc care, în opinia mea, este ca plasticitate, prospeţime metaforică şi profunzime poate fără egal pe mapamond. Să dăm două exemple: "Doamne, Doamne, tot zic Doamne, / Dumnezeu pare că doarme / Cu capul pe-o mănăstire / Şi de nimeni n-are ştire". Sau: "Nu credeam eu c-oi ajunge / Când voi cânta, să pot plânge". Nu vă aminteşte oare acest distih de celebrul distih al neasemuitului Eminescu: "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată"? Apropierea lui Eminescu de aceste două versuri populare este doar o supoziţie a mea. Dar poeme ca Ce te legeni... sau La mijloc... vin direct din creaţia populară. În general, foarte mulţi mari sau geniali creatori s-au inspirat în anumite lucrări din folclor - Creangă, Alecsandri, Eminescu, Coşbuc, Enescu, Brâncuşi, iar în zilele noastre, compozitorul Tudor Chiriac, basarabean stabilit de câţiva ani la Iaşi, a cărui lucrare muzicală Mioriţa este achiziţionată de postul naţional de radio din Japonia.
Eu cred ca daca Dumnezeu ne-a dat har poetic e destul sa citim în toată viaţa doar două cărţi: "Folclorul poetic românesc" şi "Biblia". Cunoscându-le profund, ai de unde şi pentru cine creşte.
A.G.: A fost greu să scrieţi româneşte printre străini?
G.V.: Mi-a fost şi uşor şi greu. Uşor pentru că eu nu am învăţat româna din cărţi, cu dicţionarul în mână, ci din gura mamei, care era analfabetă, dar vorbele ei musteau de frumuseţe lingvistică românească. Astfel vorbeau toate mamele noastre până a fi "moldovenizată" limba română în Basarabia. Verişorul meu Dumitru Blajinu - poate cel mai de seamă lăutar basarabean pe care l-a urmat apoi Nicolae Botgros, la fel de celebru şi el -, fiind întrebat cu mai mulţi ani în urma care e diferenţa între muzica populară moldovenească şi cea română, a dat un răspuns foarte exact: "Muzica moldovenească din Basarabia este muzica română stricată". Dumnealui se referea, bineînţeles, la muzica "moldovenească" falsificată, contrafăcuta. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre limba "moldovenească", despre cea schilodită, bineînţeles. Cu mai mulţi ani în urmă, eu definisem într-un interviu limba "moldovenească" astfel: "Limba moldovenească - armata a 15-a de ocupaţie". Sintagma a fost preluată de regretatul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, român basarabean şi el, şi una dintre cele mai de seama personalităţi teologice ale României, dar şi victimă a regimului comunist. Greu mi-a fost sub aspect ideologic. După ce, în 1970, mi-a fost hăcuit întregul tiraj al unei cărţulii pentru copii, ("Trei iezi"), din cauza unei poezioare pentru copii în care se descoperise Tricolorul romanesc, poezia mea era citită cu lupa de către cenzură. Totuşi, reuşisem să public şi în continuare, în imagini mai mult sau mai puţin cifrate, poeme care erau în totală contradicţie cu exigenţele ideologice ale vremii respective. După o vizită în România, am scris şi publicat următorul poem: "De-acum aş putea / Şi fără picioare trăi, / Da, fără de ele - / La cine vroiam să ajung / Am ajuns. / Şi fără de ochi, / Da, fără de ei, / Aş putea să trăiesc - / Pe cine vroiam să vad / Am văzut. / Şi fără de mâini / Aş putea să trăiesc, / Da, fără de ele - / Pe cine vroiam să cuprind / Am cuprins. / De-acum şi singur, iubito, / Ca o pată de sânge pe lespezi, / Ca o stea ce cade-n neant, / Ca un vultur pe munţi, / Da, singur aş putea să trăiesc”.
Să ştiţi, însă, că mai greu mi-a fost şi-mi este să scriu printre cozile noastre de topor. După numele de botez şi de familie - Adalbert Gyuris - păreţi să fiţi de origine germană sau maghiară. Nu cred că în limba germană sau maghiară există expresia "coadă de topor" sau "să moara capra vecinului", acestea sunt ziceri curat româneşti. Domnia voastră, cunoscând româna şi scriind româneşte, bineînţeles că ştiţi sensul expresiei "coadă de topor" şi nu este exclus chiar să fi simţit cruzimea ei pe propria piele, simţind totodată şi blajinătatea şi ospitalitatea proverbială a poporului român. Ei bine, tocmai cozile noastre de topor m-au turnat în 1970 (iată încă o dovadă că suntem şi noi români!), tocmai ele mi-au provocat în 2006 un infarct miocardic extins, îar in 2007 - un altul, extins şi el. Din cauza acestor cozi de topor, iată, aproape de 2 ani de zile poposesc prin spitale şi sanatorii. Cea mai zoioasă, cea mai obraznică si cea mai agresiva coadă se numeşte Mihai Conţiu. Ea atacă zilnic în cotidianul aşa-zis independent "Moldova suverană" tot ce mişcă-n ţara asta: râul, ramul... Am mai spus-o şi în alte dăţi: personal, nu mă deranjează atât muchia, cât coada toporului. Daca nu ar fi coada, muchia ar fi neputincioasă.
Deşi se zice că trăim în democraţie şi libertate, simt încă vâjâind pe lângă urechile mele sau chiar lovindu-mă în tâmple pietrele roşii... Să vă spun o întâmplare legată de aceste pietre. Eram prin anii '80, secolul trecut, la nunta fiicei unui mare scriitor al copiilor, Spiridon Vangheli, nunta care se celebra în satul mirelui. Nuntaşi ca la moldoveni - la vreo 400 de invitaţi, din care cauză nunta se juca în căminul cultural, ce avea o sală festivă mai încăpătoare. Bucate, tot ca la moldoveni, etajate pe masa, iar vinul curgea gârlă. Era cald înlăuntru. Ieşisem cu Spiridon în curtea căminului să ne răcorim puţin. Un nuntaş, în vârstă, un ţăran din acel sat, ieşise şi el afară pentru nişte treburi mai delicate... Se dăduse în spatele monumentului conducătorului proletariatului, stropindu-l... "E-e, moşule, chiar aici..." - i-am replicat noi. Moşul ne-a răspuns filosofic: "E-e, o chiatră, ce vreţi...". Piatra, vâjâind aproape zilnic din cotidianul "Moldova Suverană" pe lângă urechile mele, este "chiatra" pe care o stropea acel înţelept nuntaş. Ea ţinteşte nu numai în mine, ci şi în Nicolae Dabija, mai ales în el, în Mihai Cimpoi, în Dumitru Matcovschi, Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Mihai Morăraş, Gheorghe Budeanu, în ex-miniştrii Ion Ungureanu şi Ion Costaş, in istoricii Alexandru Mosanu, Ion Buga, Anatol Petrencu, Anton Moraru, în Dorin Chirtoacă, noul primar al Capitalei, în politicienii Mihai Ghimpu şi Vitalia Pavlicenco şi în atâtea alte personalităţi de cultură sau politice de la noi. A:G.: Cum a fost întâlnirea cu România?
G.V.: Am trecut pentru prima oară Prutul în 1973 ca membru al unei delegaţii oficiale formate din scriitori ruşi de la Moscova. M-a propus pentru această călătorie oficială unul dintre cei mai de seama poeţi ruşi pentru copii, Jukov Akim, care mă tradusese în ruseşte. Să ştiţi că printre scriitorii ruşi erau unele personalităţi nobile care ne înţelegeau suferinţele şi chiar ne şi ajutau.
Întâlnirea cu România a fost tulburătoare. Era ca şi cum mi-aş fi văzut pentru primă oară părinţii. Citeam toate denumirile de străzi şi de magazine ca pe nişte poeme. Mă ţineam pe străzi de copii de drag de vorba lor - îmi părea că nu vorbesc, ci cântă. Eram mirat ca un copil că pretutindeni se vorbeşte româneşte. Prin librarii nu mai alegeam cărţile, cumpăram totul deodată crezând că a doua zi nu le mai găsesc, iar la Mănăstirile din Moldova şi Bucovina zvonul clopotelor îmi părea o miere care putea fi întinsă pe pâine. Era basmul pe care l-am trăit abia la 38 de ani.
A.G.: Credeţi că poetul poate remodela lumea şi apoi să o retransmită celor ce iubesc poezia?
G.V.: Pot fi remodelaţi prin intermediul poeziei cei care au o sensibilitate poetică înnăscută. Dar lumea, în general, nu poate fi remodelată. Ea a rămas aşa cum a fost cu două mii de ani în urmă: lacomă, războinică, invidioasă, egoistă, superficială, trufaşă, deşi de două mii de ani Biblia, ca expresie a celei mai tulburătoare poezii, o tot remodelează. Poezia, însă, ne dă o speranţă că lumea poate fi reformată. Ne hrănim de-o veşnicie din această speranţă.
A.G.: În acest sens poetul poate fi un ales?
G.V.: Alesul cui? Alesul lui Dumnezeu? Alesul împăratului? Alesul vremii? Alesul poporului? Poetul este alesul harului său. În istorie aproape că nu există vreun artist care să fie alesul tuturor: şi al lui Dumnezeu, şi al împăratului, şi al poporului.
A.G.: Cum este recepţionată poezia azi în Moldova?
G.V.: În Republica Moldova încă se mai citeşte poezie. Deşi nu are o educaţie poetică profundă şi îndelungă, cititorul basarabean este înzestrat cu mult bun-simţ si cu destulă intuiţie: el respinge extremele poetice care sunt banalitatea pe de o parte si ermetismul pe de altă parte. Întotdeauna mi-a fost frică de acest extraordinar cititor. O frică respectuoasă şi rodnică.
A.G.: Care este cea mai mare recompensă cu care aţi fost răsplătit până acum?
G.V.: Nu există o mai mare recompensă pentru un poet decât respectul şi dragostea pentru osteneala sa poetică. Iertaţi-mi, vă rog, nemodestia, dar eu nu m-am aflat niciodată în criză vizavi de aceste valori populare. Cărţile mele s-au tras întotdeauna şi se trag şi azi, în sărăcia materială în care ne zbatem, în mari tiraje. Şi întotdeauna au fost solicitate - şi cele pentru copii şi cele pentru maturi. Trăind numai din scris, am fost, din păcate, până mai ieri destul de sărac, deşi am trudit în sudoarea frunţii şi am adus statului destui bani. Nu mi-a fost ruşine de sărăcie. Să le fie ruşine celora care n-au ştiut sau n-au vrut să-mi răsplătească, material, munca celor 50 de ani de istovitoare trudă: anul acesta se împlinesc 50 de ani de la debutul editorial.
A.G.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră patriotismul?
G.V.: Patriotismul nostru se deosebeşte radical de patriotismul altor popoare. Patriotismul nostru înseamnă apărarea permanentă a Limbii Române, a Bisericii strămoşeşti şi a Istoriei românilor - valori aflate necontenit în mare primejdie.
A.G.: Credeţi că românii risipiţi prin lume se deosebesc de cei din Moldova?
G.V.: Se cam deosebesc. Românii din România stabiliţi, bunăoară, în Grecia visează să ajungă cu traiul la Paris ori la New-York. Românii basarabeni visează să ajungă în România de peste Prut - poate că anume acest vis a ţinut vie flacăra spiritualităţii româneşti a unei Basarabii supusă zilnic dezrădăcinării ei în decurs de aproape 200 de ani de înstrăinare forţată. Patriotismul nostru nu este o slăbiciune sentimentală, ci o datorie bărbătească.
A.G.: Maestre vă mulţumesc respectuos pentru acest interviu de mare sensibilitate şi emoţie. Toţi cei care v-au atacat vor fi de mult daţi uitării pe când dumneavoastră veţi rămâne de-a pururi.
Domnule Vieru, vă îmbrăţişez cu mult drag, vă stimez şi vă iubesc ca pe cineva din familia mea.

Interviul Poetului pentru ziarul “Jurnal scolar”

Interviul realizat, pentru ziarul “Jurnal şcolar” (Liceul “Elitex” din municipiul Bălţi), de către jurnalista Ana Butnariuc. Dialogul cu Poetul Grigore Vieru a avut loc, în decembrie 2007, la Chişinău.
Ana Butnariuc: Domnule Vieru, Dumneavoastră sînteţi autorul cărţii din care elevii culeg literele buche cu buche, Dumneavoastră sînteţi autorul unor cărţi pentru copii, a unor poezii pentru maturi: patriotice, despre mamă, despre baştină… De fapt, ce Vă place mai mult să scrieţi: pentru copii sau ceva patriotic, sau ceva despre baştină, despre mamă?…
Grigore Vieru: Îmi place, în primul rînd, să scriu pentru copii şi, mai ales, mi-a plăcut în anii ‘50-’60, cînd erau vremuri foarte complicate. Atunci m-am retras în lumea copiilor şi scriam poezioare şi cîntece pentru cei mici despre fluturaşi şi despre greieraşi, despre ploaie, limba noastră… Într-un fel, copiii m-au salvat, am scăpat de unele poezii care se cereau în acele timpuri, mai ales pentru cei maturi, dedicate partidului, lui Lenin… Copiii m-au salvat într-un fel…
A.B.: Domnule Vieru, dar cum explicaţi Dumneavoastră succesul „Albinuţei”, care şi acum continuă să fie editată şi continuă să fie foarte iubită de copii, deşi au apărut atîtea şi atîtea noi oportunităţi în afară de cărţi, şi atîtea materiale, şi… ?
Gr.V.: … cum să explic?…
A.B.: Cîţi ani are „Albinuţa”?
Gr.V.: Are douăzeci şi… şapte de ani.
A.B.: Şi cum a reuşit să se menţină 27 de ani?
Gr.V.: Este o carte, în primul rînd, este o carte curată ca lacrima, este o carte sinceră; am scris pe înţelesul copiilor, pe înţelesul copiilor, am scris cu dragoste şi căldură; şi copiii, mai ales copiii, simt cînd o lucrare artistică este sinceră, cînd, în genere, omul matur este sincer, îi iubeşte sau nu. Şi cred că prin aceasta se explică… Ea este o carte sinceră, cu dragoste, repet, scrisă cu dragoste şi pe înţelesul lor şi nu am nici o îndoială că ea va trăi încă multă vreme…
A.B.: Dar cum credeţi, cartea pentru copii este în pericol, avînd în vedere explozia de tehnică, explozia asta informaţională?… Copii mai puţin acum stau în…
Gr.V.: Este adevărat că copii citesc mai… mai puţin. Dar sînt părinţii, părinţii, care şi ei au fost (părinţii de azi, care sînt încă tineri şi ei), au fost şi ei furaţi de, ştiu, de tehnică, de această explozie de care vorbeşti dumneata; şi după ce au crescut, cînd s-au maturizat, s-au întors şi ei tot la, să zicem, la poezie, la un cîntec frumos, la Ţărăncuţă, la atîtea lucruri frumoase. Prin părinţi, eu cred că şi copiii se vor întoarce la carte.
A.B.: Cum eraţi Dumneavoastră cînd eraţi copil?
Gr.V.: Am avut o copilărie necăjită, după război, înfometată; maică-mea a fost văduvă din război; au venit pe urmă, după război, acei ani de foamete, bunicii dumitale probabil că ştiu lucrul acesta, şi-l amintesc, ‘46-’47…
A.B.: Şi care au fost jucăriile Dumneavoastră?
Gr.V.: Eu aproape că nu am avut jucării, aşa că… Eu am avut o săniuţă, dar săniuţa mea nu se juca, săniuţa mea muncea…
A.B.: Adică?…
Gr.V.: Ea, iarna, mergea la pădure şi strîngea lemne, vreascuri uscate; o ajutam pe maică-mea, care era singură. Şi aşa s-a jucat…
A.B.: Dar Vă amintiţi o şotie de-a Dumneavoastră, cînd V-a bătut mama sau V-a certat, aşa…
Gr.V.: Maică-mea nu mă bătea, făceam cîte-o şotie, se mai stropşea la mine, dar îi eram drag, pentru că era singură şi eram şi ajutorul ei bărbătesc, ca să zic aşa. Eram ascultător, mă jucam în luncile cîmpului, acasă; şi eu într-un mod deosebit am iubit-o. Eu nu pot spune că mi-am iubit mama mai mult decît dumneata, decît orice copil; eu am iubit-o într-un mod deosebit pentru că eu am crescut în prejma ei, fără tată, şi am simţit căldura ei întotdeauna, o mare căldură; şi eu i-am răspuns cu aceeaşi căldură. Atunci cînd a murit maică-mea, în ziua cînd a murit maică-mea, pentru mine murise întregul Univers…
A.B.: Aveţi o urare pentru copii din toată ţara, dar mai în special pentru cei din municipiul Bălţi în Noul An care vine?…
Gr.V.: Da, îi îndemn să creadă în Puterea Cerească, în Puterea Lui Dumnezeu. Eu am trecut în viaţa mea (din copilărie, şi mai trec şi azi) prin mai multe cumpene, prin mari cumpene; numai credinţa în Dumnezeu m-a ajutat să rămîn în viaţă şi să fac ceva pentru acest neam.

Aforisme

E bine să înveţe un popor de la altul, însă nu e bine să înveţe un popor pe altul.
O spun să mă audă şi plin de floare pomul: „Şi din mormânt voi spune mulţimii devărul”.
Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul.
Cine nu şi-a scris istoria cu sângele, acela sau n-a avut-o nicicând, sau crede că poate trai pe contul istoriei altora.
Degeaba a venit libertatea dacă fraţii nu se cunosc între ei.
Poate că într-adevăr ochii femeii iubite sunt marginea lumii.
Nu m-ar cuprinde mirarea dacă doua morminte române s-ar certa într-o zi între ele, mira-m-aş dacă s-ar împăca.
România este o ţară plina de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe.
Românul dezmiardă şi drăgălăşeşte până şi pe diavol - l-a numit Michiduţă -crezând că astfel îl păcăleşte şi-l îmbunează. Pe dracu!
S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.
Mama este începutul tuturor începuturilor.
Basarabia, un copil înfăşurat în sârmă ghimpată!
Daca n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.
Dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama.
Întreaga societate şi întregul univers a atârnat şi va continua să atârne de genele unei femei.
La trei lucruri se pricep şi bărbaţii bine: să însămânţeze femeia, să facă războaie şi să caute în cratiţă.
A gândi aforistic înseamnă a împinge din spate cuvintele până când îşi iau zborul.
In artă ca şi în război, trebuie să mergi pe drumul tău ca să învingi.
Sunt bun în măsura în care mi-o îngăduie răul din jur.
Sunt ochii mării frumoşi, dar mergem după apă la izvor.
Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă.
Nici copilul nu plânge când de pâine se frige.
“Acesta e Soarele”, spunem copiilor, şi nimeni nu întreabă: “De ce?”
Nu mi-aţi spart cerul din fereastră odată cu geamul.
Răbdarea îndelungată se preschimbă în lene.
Cât caracter, atâta ţară.
Singurul lucru pe care nu-l poate face românul este s-o pârască pe Moartea Vieţii.
Poţi iubi până la Dumnezeu, dar este cu neputinţă să şi gândeşti până la El.
Doi sunt cei care pot muri de plăcere: scărpinaţi porcul şi graniţa de pe Prut.
Românul e ruşinos, dar uneori poate lua de cumătru şi pe Dumnezeu.
Eu n-am trecut Prutul - l-am sărit.
Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu, oricum, nu omul a creat Universul.
Românul îşi cheltuieşte viaţa dovedindu-şi dreptatea.
Durerea nu este un stil artistic.
Românul nici pe al său pământ nu a umblat destul, nu că să calce moşia altora.
Mi-ar fi ruşine să întreb pe maică-mea dacă-i româncă sau nu.
Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer - şi nu vor mai fi nici copii atunci...
Cărunteţea lui Dumnezeu, zăpada-n Carpaţi şi halatul medicului - atât a rămas curat în lumea asta.
Un nume curat - iată care este ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborăt în pământ.
Omul, dacă ar trăi nu 70, ci 700 de ani, s-ar urca lui Dumnezeu în cap.Doamne, eu ştiu că mulţi se roagă bunătăţii şi răbdării tale numai de aceea că nu pot linguşi moartea. Şi Tu îi ierţi.
Lasă-te răstignit, adevărule, poate că te va găsi lumea în sufletul ei aşa cum l-a găsit pe Hristos.

Nasterea

S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.

OGLINDA CLIPELOR

Ne uitam ca doi copii
In oglinda stelei vii.
Unde-i oare clipa cea
De-o sorbeam si ne sorbea?!
Ne uitam nebuni si goi
In oglinda stelei noi.

Unde-i oare clipa cea
De-o sorbeam si ne sorbea?!
Ne uitam ca doi batrani
In oglinda unei paini.
Unde-i clipa de candva
De-o sorbeam si ne sorbea?!

DE CE- AI FI TRISTA?

Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni si nicicand umbrita.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu esti tu, iubito.
Te stiu de cand ca o zambila
Cresteai sub cer de primavara.
Erai frumoasa si copila
Frumoasa-ai fost si domnisoara.
De ce-as fi trist,
De ce-ai fi trista?!
Eu drag iti sunt, tu draga mie.
Dea Domnul si copiii nostri
Asa de fericiti sa fie!
Eu vad tristetea cum colinda
Prin dureroasa ta privire
Si vad, iubito, in oglinda
Cum zmulgi din par albite fire.

Iubita mea si-a mea comoara,
Nu mai fi trista chiar de-i toamna.
Frumoasa-ai fost si domnisoara,
Frumoasa ai ramas si doamna.
Te-albeste prima nea usoara,
N-o tainui pe sub naframa.
Frumoasa-ai fost si domnisoara
Si mai frumoasa esti ca mama.
Te bucura si nu fi trista,
Asa sunt toate randuite.
Frumoasa este orice varsta,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.

TATA

Lui Gheorghe Banariuc
si Vadim Gheorghelas
Tata, eu nu stiu de ce
Nu te-au pus in cantece
Ca pe maiculita mea
Care viata datu-mi-a.
Tu ca dansa ne iubesti
Si ca ea imbatranesti,
Tata.
Rele-n viata sunt de-ajuns,
Daca plangi, tu plangi pe-ascuns.
Mai iei cate-un paharut,
Dar nu uiti sa ne saruti,
Tata.

La necaz si bucurii
Tu ai, tata, multi copii,
Ca si mama-i pruncul tau,
O feresti de tot ce-i rau.
Asta-i bogatia ta
Si nu-ti trebuie alta,
Tata.
Nu ne spui vorbe de dor,
Dar ades in locul lor
Mana tu pe cap ne-o pui
Si mai draga vorba nu-i.
Mai mult taci decat vorbesti,
Dar noi stim ca ne iubesti,
Tata.

CAD PE APE

Soarele jos a picat,
Soarele, soarele,
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Cade o frunza din inalt,
Frunzele, frunzele,
Ca palma mea din parul tau cald,
Frunzele, frunzele.
Luneca din cer o stea,
Stelele, stelele,
Ca lacrima pe fata ta,
Stelele, stelele.

Biografia 1966-1969

În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). În 1967, Revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.

În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.

Biografia 1957-1965

A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”.

A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu.

Eu cred cá Prutul

Lui Ion Borşevici
Cântecul cel mai frumos
Şi cel mai puternic
Încă nu s-a scris.
Veni-va o zi
Când se va scrie.
Pe albul de sus
Al Carpaţilor,
În piatra lor
Se va scrie.
Frate, eu cred că Prutul
Cel limpede cândva
A venit la noi
Odată cu oamenii Bucovinei.
Poate că chiar Prutul
Cu suferinţele sale de azi
Este cântecul acela,
Poate că el este
Podul întins peste
Întreaga Ţară.

* * *

Anei Blandiana
Trandafirul,
Ca şi capul omului,
Nu se cuvine tăiat.
În general,
De ce să tăiaţi trandafirul?
De ce să nu priviţi
În ochii noştri
Până când ne veţi înţelege?
Tristeţea noastră
Împodobeşte iubirea
Ca icoana
Peretele casei.

Lásati-ne în legea noastrá

Peste biata noastră humă,
Peste omul necăjit,
Vine iar un fel de ciumă,
Vine roşu plebiscit*,
Bine nu scăpăm de una,
Şi-alta vine peste noi,
Ne ineacă mătrăguna,
Şi un greu străin gunoi.
Refren:
Vrem sa trăim sub stea albastră,
Cum inimii îi place,
Latinii inimi cum îi place.
Lăsaţi-ne în legea noastră,
Lăsaţi-ne în pace,
Lăsaţi-ne odată in pace!
Moşii noştri cu prescura,
Cît aici au vieţuit,
Ştiau numai de scriptură,
Nu ştiau de plebiscit,
Unde-a apare a voastră mască,
Numai vrajbă semănaţi,
Faceţi să se războiască între dînşii fraţi cu fraţi.

Refren
Trist e în lumea cea de flanduri,
Trist e graiul cel smintit,
Cel clădiţi pe referendul,
Pe pricazul cel stropşit,
Doamne tu coboarăţi mila,
Căci ma curmă zdrobitor,
Şi iubirea cu de-a sila
Şi tovărăşia lor.

Poezii

poeziile lui Grigore Vieru

Grigore Vieru

Blogul Grigor Vieru

View more presentations from Andrian.